Atunci cand ajung, la capatul unui drum istovitor in pustiul Viglei si vad turlele bisericii de la Prodromu,  ma simt ca acasa. Ma apropii cu pas de melc spre intrarea in schit si multumesc Maicii Domnului ca m-a invrednicit sa mai ajung o data aici. Intru pe poarta si ma indrept spre arhondaric. In fata vad placheta din lemn cu “Arhontariki kato”. E tot la locul ei. Arata ca arhondaricul este jos, spre dreapta. Intru si ma bucur sa ma intalnesc cu parintii de la arhondaric, mai ales cu Parintele Serapion si cu fratele Marius, cei care se nevoiesc sa fie la “dispozitia” inchinatorilor  zi si noapte. Urmeaza ca de obicei “Kerasma”, adica tratatia cu ouzo si lukumi (rahat) si un pahar cu apa rece. Aici, la romani, ai parte si de un zambet curat, din inima, care te face sa uiti ca esti in tara straina. La manastirile Continuarea →