Clopote in Athos

Bat clopotele-n schit

In plina noapte,

Vibreaza tot Athosu-n cantari,

De dragoste si preamarire,

A celui ce vegheaza peste zari.

E Dumnezeu din ceruri, ce priveste,

Noi nu-l vedem, ca n-avem cum,

Dar il simtim ca ne-nsoteste,

In orice loc, pe orice drum.

In orice loc nu suntem singuri,

Chiar daca singuri vrem sa fim,

El nu ne lasa si stim bine,

Ca-I peste tot unde privim.

Exista Dumnezeu in toate,

Spunem noi cei ce-l iubim,

Simtindu-I lucratura sfanta,

Fapt pentru care Il slavim.

Suntem cu toti plini de sperante,

Crezand in sfantul adevar,

Ca Dumnezeu este doar unul,

Lumina, Viata, Adevar!

Gheorghe Caruntu, 19 august 2011, Bucuresti

Anul acesta va propunem o alta varianta de pelerinaj. Timp de trei zile veti putea fi in insula Eghina, alaturi de Sfantul Nectarie si de locurile unde s-a nevoit, dar va veti inchina si la ceilalti sfinti vindecatori, mari facatori de minuni care odihnesc in Grecia, din care pomenim mai ales pe Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Efrem cel Nou si Sfantul Patapie.

PELERINAJ LA HRAMUL SFANTULUI NECTARIE 2011

Obiective principale: Tesalonic, Atena, insula Evia (Sf. David, Sf. Ioan Rusul), Nea Makri (Sf. Efrem cel nou), Insula Eghina (Sf. Nectarie), Canalul Corint, Manastirea Sf. Patapie (moastele Sf. Patapie), Suroti (Sf. Arsenie Capadocianul, Parintele Paisie Aghioritul), Manastirea Sf. Anastasia Romana, Meteora, Manastirea Kato Xenia (Braul Maicii Domnului) . Transport cu microbuz, 8 zile, cazari in manastire si hoteluri**, Ghid roman. Tarif: 350 euro, grup minim 20 persoane, 400 euro/10-16 persoane.

• ZIUA 1. (5 noiembrie). Conexiune din orasele din provincie catre Bucuresti. Bucuresti ( ora 6), vama, prin Bulgaria catre Grecia traseu de zi. In Grecia, cazare la Kalambaka, oraselul de la poalele Meteorei.
• ZIUA 2: Scurta vizita la 2 manastiri din complexul Meteora. Manastirea Kato Xenia ; Insula Evia (trecere cu bacul), Manastirea Sf. DAVID, satul Procopion: Biserica Sf. IOAN RUSUL. Plecare spre Atena. Cazare in Atena. Tur de noapte.
• ZIUA 3. (7 noiembrie). Plecare catre Nea Makri la moastele Sf. Efrem cel nou; vizitarea portului Rafina; retur in Pireu, transfer catre insula Eghina. Cazare in Aghia Marina. Vecernia la manastirea Sfanta Treime, unde sunt moastele Sfantului Nectarie
• ZIUA 4 (8 noiembrie): ora 7. Vizitam Insula Eghina, cel mai iubit loc de pelerinaj din Grecia – Sfantul NECTARIE ( vindecator de boli grave). Pe Insula Eghina, nu departe de Mănăstirea Sfântului Nectarie, se află „Panagia Hrisoleontissas” sau Mănăstirea “Sf. Maria”, locul în care Sf. Nectarie obişnuia să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. O altă destinaţie este Biserica „Panagia Faneromeni” sau Catacomba, o bisericuţă subterană care adăposteşte o icoană rară a Sfintei Fecioare Maria. Conform unei legende locale, o construcţie urma să se înalţe în apropierea site-ului actualei biserici, dar în noaptea dinaintea începerii construcţiei, arhitectul a avut un vis prevestitor în care i se spunea că va trebui să sape, nu să construiască. Ziua următoare el a descoperit biserica care este si astazi deschisa crestinilor. Seara (orele 18) participam la procesiunea mutarii capului Sfantului in Catedrala de jos. Vecernia mare. Sfanta Liturghie de noapte (optionala).
• ZIUA 5 (9 noiembrie): ora 7, Slujba Sfintei Liturghii, inchinare la moastele Sfantului Nectarie, puse in mijlocul bisericii (capul) si intr-un paraclis (mana sfantului) ; ora 12.30 deplasare in port, feribot catre Atena; deplasare catre Corint si Loutraki; cazare la Manastirea Sf. Patapie.
• ZIUA 6 : Rugaciune la moastele Sf. Patapie; Canalul Corint; deplasare catre Ouranoupoli, Halkidiki, poarta de intrare in Athos. Cazare in Ouranoupoli.
• ZIUA 7 : Plecare catre Manastirea Sf. Ioan Evanghelistul de la Souroti (mormantul Cuviosului PAISIE AGHIORITUL si moastele Sf. Arsenie capadocianul); se viziteaza in drum si Manastirea SFANTA ANASTASIA ROMANA, ale carei moaste sunt vindecatoare de ochi (manastire cu vechime de 1.000 ani, tot aici se afla moastele intregi ale Sfantului Teona – Episcopul Tesalonicului); Dupa Souroti face un scurt popas duhovnicesc in Tesalonic, unde se viziteaza Mitropolia (moastele Sf. Grigorie Palama) si Biserica Sf. Sofia (moastele Sf. Vasile cel Nou). Deplasare spre  Romania. Sosire acasa in functie de formalitatile vamale ( 10 ore transp.)

Tariful include: transport cu microbuze Mercedes, 5 cazari la hoteluri** cu mic dejun, 1 cazare manastire, ghid, duhovnic – preot. Tariful nu include: masa ( dejun, cina), intrari la obiective turistice (obiectivele religioase nu percep taxa de intrare), transportul cu feribotul (aprox 30 euro), asigurarea medicala.

Optionale: Croaziera in jurul Sf. Munte Athos, orasul Patras cu moastele si crucea Sf. Ap. Andrei, Man. Aghia Lavra (capul Sf. Alexie omul lui Dumnezeu si a Sf. Filaret), Man. Mega Spileo (100 sfinte moaste, icoana Maicii Domnului facatoare de minuni plasmuita de Sf. Ap. Luca), Biserica cu copaci pe acoperis a Sf. Teodora din Arcadia.

Inscrieri: 0030.6940.515008, 004.0745.632244
email: vivaturism@gmail.com

Capul Sfantului Pantelimon se pastreaza astazi la Manastirea Panteleimon (Rusikon) din Sfantul Munte Athos.

Vrednica esti cu adevaratμακαρίζειν σε την Θεοτόκον, (makarizin se tin Teotokon)

Sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu

την αειμακάριστον και παναμώμητον (tin aimakariston ke panamoniton)

Cea pururea fericita si preanevinovata

και μητέρα του Θεού ημών. (ke mitera tu Theu imon)

Si Maica Dumnezeului nostru.

Την τιμιωτέραν των Χερουβείμ (tin timioteran tu Heruvim)

Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii

και ενδοξοτέραν ασυγκρίτως των Σεραφείμ (ke endoxoteran tu Serafim)

Si mai marita fara de asemanare decat Serafimii

την αδιαφθόρως Θεόν Λόγον τεκούσαν, (tin adiaftoros Theologon tekusan)

Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut

την όντως Θεοτόκον, (tin ontos Teotokon)

Pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu

Σε μεγαλύνομεν. (se megalinomen)

Te marim.

Agapi s-a nascut in anul 812 cand Biserica era chinuita de lupta impotriva icoanelor. Agapi nu si-a cunoscut mama. Cinstita preoteasa a trecut la Domnul imediat dupa ce o nascuse. In ziua in care mama a murit, tatal, Antonie s-a dus la manastire si a lasat copila in ingrijirea unei bune prietene de familie, pe nume Teopisti. Teopisti era vaduva si a acceptat cu mare bucurie misiunea de a creste copila.

Crescand fata si fiind frumoasa si evlavioasa , mama sa adoptive, cu consimtamantul tatalui ei monahul Antonie, a promis-o ca mireasa unui tanar dintr-o familie de buni crestini, cea a guvernatorului insulei.

Desi Agapi isi dorea o viata de manastire, avand ca exemplu pe fratii ei, dar a acceptat supusa sa se casatoreasca, urmand exemplul Maicii Domnului, la Bunavestire.

Maica sa adoptive, Teopisti a murit si dupa scurt timp toata familia guvernatorului, in urma unei invazii a sarazinilor, a plecat la Tesalonic, unde episcope era Antonie, care suferise mari prigoane de pe urma luptatorilor impotriva icoanelor. Impreuna cu familia guvernatorului, a plecat la Tesalonic si tatal lui Agapi, monahul Antonie.

Agapi, casatorita fiind a avut trei copii. Prima, o fata pe care a numit-o Teopisti, in cinstea mamei sale adoptive si doi gemeni, baieti.

Dar, alaturi de binecuvantari, au venit si incercarile in familia lui Agapi. In urma unei epidemii au murit cei doi baieti, impreuna cu socrii. A suferit enorm in urma pierderii copiilor, de aceea a hotarat sa aduca ofranda lui Dumnezeu pe fiica sa Teopisti. Micuta a fost dusa la sase ani la seminarul Sfantului Luca din Tesalonic.

Imediat dupa aceasta, Agapi si Ioan, sotul ei, au trait in curatie, in post si asceza. Agapi si-a gasit alinare in Manastirea Sfantului Intai Mare Mucenic Stefan, de acolo tragandu-si taria duhovniceasca.

Ioan, sotul nu a mai supravietuit mult si la scurt timp dup ace incredintasera pe fiica lor la asezamantul Sfantului Luca, a parasit aceasta lume.

La numai douazeci si cinci de ani, tanara femeie a ramas vaduva si fara sprijin. Dar fiind legata puternic sufleteste de Dumnezeu si cu incredere mare in Pronia Lui, Agapi a simtit ca venise momentul cel mare in viata ei. Dupa ce a implinit cele cuvenite la noua zile dupa moartea sotului, imparti tot ce mai aveau pe la biserici si la aziluri de saraci, lua cu sine 100 de monezi pentru Sfantul Stefan si eliberata de orice grija pamanteasca pleca spre manastire.

Maica stareta a primit-o in obste si a calugarit-o imediat, spre mirarea surorilor, apoi urma o viata plina de ispite, in ascultarea deplina fata de stareta, care nu a crutat-o niciodata pentru a o ajuta sa se desavarseasca. Totul a culminat cu un canon pe care l-a avut sa nu vorbeasca timp de 15 ani cu fiica ei, Teopisti, care venise alaturi de mama sa in obstea manastirii.

Alta mare incercare a avut cand stareta a dat-o afara in toiul iernii si in timpul unei furtuni, in ploaie si in frig. Aici a acoperit-o Dumnezeu cu harul sau si s-a invrednicit sa vada lumina necreata. Sora Harito a vazut de pe gem cum un nimb stralucitor de lumina cobora incet din cer si se aseza pe capul Teodorei, ce stralucea toata in noaptea intunecata, ridicata de la pamant de puterea Dumnezeiasca. Apoi a alergat la stareta Ana si i-a povestit toate cele intamplate. Stareta a legat-o pe maica Haritos a nu povesteasca la nimeni cele vazute.

Dupa moartea staretei Ana, maicile au cerut-o sa fie stareta, dar a refuzat. Atunci a fost aleasa fiica ei, Teopisti.

Maica Teodora, a dus o viata ascetia, de mari nevointe, chiar si dupa de obstea a eliberat-o de ascultari, ea cara ulciarele de apa ale maicilor, pe ascuns. Apoi se ducea in jurul manastirii, aduna ate si impletea saci si sfori pentru nevoile manastirii. Acesta a fost ultimul lucru de mana pana la sfarsitul vietii.

In varsta de optzeci de ani, in anul 1892, a adormit spovedita si impartasita, in ziua de 29 august, in chilia ei. Singura si-a potrivit corpul, si-a incrucisat mainele pe piept si si-a dat sufletul cu multa bucurie in mainele Stapanului sau. Imediat clopotul manastirii au inceput sa bata singur, de trei ori, iar din chilia ei se auzea o melodie cereasca.

A inceput sa faca minuni inca din timpul slujbei de inmormantare, iar moastele au raspandit mir si buna mireasma inca din timpul privegherii. Dupa cum scrie biograful Cuvioasei Teodora, care a fost martor ocular, ceremonia a durat multe ore deoarece multimea adunata a dorit sa imbratiseze cu evlavie moastele cuvioasei.

Sa avem parte de rugaciunile ei. Amin.

Platoşa Sfântului Patrick

Mă leg astăzi
Cu vârtutea cea tare a chemării Treimii:
Cred în Treimea în Unime,
Făcătorul a toate.

Mă leg astăzi
Cu vârtutea Întrupării lui Hristos şi a Botezului Său,
Cu vârtutea Răstignirii Sale şi a Îngropării,
Cu vârtutea Învierii Sale şi a Înălţării,
Cu vârtutea Venirii Sale în Ziua Judecăţii.

Mă leg astăzi
Cu vârtutea dragostei serafimilor,
În ascultarea îngerilor,
În nădejdea învierii spre răsplată,
În rugăciunile Patriarhilor,
În prorociile Profeţilor,
În propovăduirea Apostolilor,
În credinţa Mărturisitorilor,
În nevinovăţia sfintelor fecioare,
În faptele oamenilor drepţi.

Mă leg astăzi
Cu puterea Cerului,
Cu lumina soarelui,
Cu strălucirea lunii,
Cu frumuseţea focului,
Cu scânteierea fulgerului,
Cu iuţimea vântului,
Cu adâncimea mării,
Cu trăinicia pământului,
Cu tăria pietrelor.

Mă leg astăzi
Pentru ca Puterea lui Dumnezeu să mă povăţuiască,
Tăria lui Dumnezeu să mă sprijinească,
Înţelepciunea lui Dumnezeu să mă înveţe,
Ochiul lui Dumnezeu să vegheze asupra mea,
Urechea lui Dumnezeu să mă audă,
Cuvântul lui Dumnezeu să-mi dea grai,
Mâna lui Dumnezeu să mă povăţuiască,
Calea lui Dumnezeu să rămână în faţa mea,
Scutul lui Dumnezeu să mă acopere,
Oastea lui Dumnezeu să mă apere,

Împotriva curselor diavolilor,
Împotriva ispitei patimilor,
Împotriva poftelor firii,
Împotriva tuturor celor ce gândesc să mă vatăme,
Fie ei aproape sau departe,
Fie ei mulţi sau puţini!

Chem astăzi toate aceste vârtuţi
Împotriva oricărei puteri vrăjmaşe şi fără de milă
Care ar putea să atace trupul şi sufletul meu,
Împotriva descântecelor proorocilor mincinoşi,
Împotriva legilor negre ale păgânătăţii,
Împotriva legilor mincinoase ale ereziei,
Împotriva înşelăciunilor idolatriei,
Împotriva vrăjilor femeilor, făurarilor sau druizilor,
Împotriva oricărei ştiinţe care leagă sufletul omului!

Hristoase, apără-mă astăzi
De toată otrava, de foc,
De înec, de rană de moarte,
Ca să pot primi răsplată bogată!

Hristos cu mine, Hristos în faţa mea,
Hristos în spatele meu, Hristos înlăuntrul meu,
Hristos dedesubtul meu, Hristos deasupra mea,
Hristos la dreapta mea, Hristos la stânga mea,
Hristos în cetate, Hristos în căruţă, Hristos în corabie,
Hristos în inima tuturor celor care se gândesc la mine,
Hristos în gura tuturor celor ce vorbesc cu mine,
Hristos în fiecare ochi care mă vede,
Hristos în fiecare ureche care mă aude!

Mă leg astăzi,
Cu vârtutea cea tare a chemării Treimii:
Cred în Treimea în Unime,
Făcătorul a toate!

Viaţa Sfântului Patrick, apostolul Irlandei

Puţini sfinţi au o viaţă mai mişcătoare şi mai plină de îmbărbătare decât Sfântul Patrick, ocrotitorul şi apostolul Irlandei. Cunoaşterea ei o datorăm Mărturisirilor scrise de Patrick însuşi, una din rarele autobiografii ale unui sfânt. Folosindu-ne de aceste Mărturisiri vom încerca şi noi în continuare să-l prezentăm pe acest mare sfânt, atât de puţin însă cunoscut în ţara noastră.

Patrick s-a născut se pare într-un sat de pe coastele de apus ale Marii Britanii, în jurul anului 381, din părinţi britano-romani (celţi romanizaţi). Se trăgea dintr-o familie preoţească: tatăl lui era diacon, iar bunicul său fusese preot. Însă în ciuda acestui fapt, încă de tânăr Patrick s-a îndepărtat de credinţa în Dumnezeu şi de Biserică.

Apoi, când avea doar 16 ani, peste familia lui s-a abătut nenorocirea. Piraţi irlandezi păgâni, cu care romanii erau în război, au năvălit pe coastele Britaniei pustiind totul în cale. Întreaga familie a sfântului a fost ucisă sub ochii lui, iar el a fost dus rob în Irlanda. „Am fost vrednici de această soartă”, avea să spună el mai târziu, „pentru că ne îndepărtasem de Dumnezeu; nici nu ţineam poruncile Lui, nici nu-i ascultam pe păstorii noştri care ne vorbeau despre mântuire”. Însă cu toate acestea, robia avea să-i schimbe hotărâtor viaţa. A început pentru el o perioadă de mari greutăţi şi lipsuri. Fusese vândut rob unui druid (preot păgân irlandez), om foarte aspru, care l-a trimis păstor la oi în munţi. „Încă din copilărie nu am crezut în Dumnezeul cel viu”, arată sfântul, „ci am rămas în moarte şi în necredinţă până când am fost aspru pedepsit. Într-adevăr, am fost smerit cumplit de foame şi de goliciune, precum şi de faptul că în fiecare zi cât am fost în Irlanda a trebuit să umblu, împotriva voinţei mele, până cădeam jos de istovire”.

Însă tocmai în aceste amare greutăţi I s-a descoperit Dumnezeu alesului Său, şi ceea ce părea a-i fi o pedeapsă spre moarte, s-a dovedit a fi însuşi începutul vieţii sale de slujire a lui Hristos. Pe Cel pe Care-l părăsise când trăia lipsit de griji, a început să-L caute cu lacrimi când ajunsese în necaz şi durere. „Din ce în ce mai mult dragostea şi cinstirea mea pentru Dumnezeu creşteau. Credinţa mea s-a întărit şi râvna mea a ajuns atât de mare, încât în timpul unei singure zile ziceam câte o sută de rugăciuni şi aproape tot atâtea şi noaptea. Stăteam prin păduri şi în munţi, şi, chiar şi când era zăpadă sau îngheţ sau ploaie, mă trezeam înainte de răsărit pentru a mă ruga. Iar în aceasta nu m-am simţit vreodată bolnav sau leneş, pentru că, după cum îmi dau acum seama, eram plin de înflăcărare”. Tocmai de aceea, întreaga sa viaţă Patrick avea să păstreze o mare smerenie şi un adânc simţământ al nevredniciei lui, însă şi o recunoştinţă fără margini faţă de Dumnezeu, Care-l ridicase din păcat şi îl alesese tocmai pe el să-I fie slujitor şi apostol.

După şase ani petrecuţi în robie, în urma unui vis, sfântul a fugit de la stăpânul său şi a reuşit să ajungă cu bine, trecând marea, pe coastele Galiei. Ştim puţine despre următoarea perioadă a vieţii lui, doar că în călătoriile sale a vizitat multe din mănăstirile Galiei, în care Sfântul Ioan Casian aşezase rânduiala călugărească din pustiul Egiptului. Patrick a petrecut de asemenea mai mulţi ani ca ucenic al Sfântului Gherman, episcop de Auxerre.

Apoi, din nou un vis avea să-i schimbe viaţa. A auzit în somn voci dinspre Irlanda, care-i ziceau plângând: „Te rugăm, băiete, vino şi umblă încă o dată printre noi!”. Întrebându-l pe Sfântul Gherman ce înseamnă aceasta, episcopul l-a îndemnat să plece în Irlanda pentru a-L propovădui pe Hristos. Şi într-adevăr, în scurt timp Gherman l-a hirotonit pe Patrick diacon, preot şi episcop şi, în jurul anului 435, sfântul a pornit, însoţit de câţiva tovarăşi, înspre Irlanda. Trecuseră mai bine de 20 de ani de când părăsise insula.

Nu vom insista asupra călătoriilor lui, despre care de altfel se ştiu puţine lucruri sigure. Vom spune însă că Dumnezeu a rânduit să nu primească nici un ajutor de la fraţii săi britani, care îl invidiau şi nici nu puteau pricepe cum de sfântul vroia să-i încreştineze tocmai pe irlandezi, duşmanii lor de moarte, care uciseseră şi familia lui Patrick însuşi. Astfel, sfântul a fost nevoit să hirotonească încă de la început preoţi dintre irlandezi, şi prin aceasta credinţa creştină s-a răspândit cu o repeziciune uluitoare în întreaga insulă. El însuşi cutreiera ţara, propovăduind oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, hirotonind preoţi şi zidind peste tot biserici. „Sunt nespus de îndatorat lui Dumnezeu” – povesteşte el – „Care mi-a dat atâta har, încât prin mine mulţi oameni au fost născuţi din nou şi apoi unşi cu Sfântul Mir, cărora şi preoţi le-au fost hirotoniţi pretutindeni. Şi toate acestea pentru un popor nou venit la credinţă, pe care Domnul l-a luat chiar de la capătul pământului, după cum făgăduise cu mult timp înainte prin profeţii Săi”. Patrick vorbea oamenilor simplu şi din inimă, pe înţelesul tuturor. Se spune de pildă că, pentru a le tâlcui taina Sfintei Treimi, se folosea de un trifoi: după cum trifoiul are o singură tulpină şi trei frunze – spunea el –, la fel şi Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în Persoane. Până astăzi, acest trifoi reprezintă stema Irlandei şi Patrick este pictat în icoane ţinând unul în mână.

Pe lângă bisericile ce le-a zidit în întreaga ţară, sfântul a întemeiat şi mulţime de mănăstiri, în care a aşezat rânduiala Sfântului Ioan Casian din mănăstirile Galiei. Iată cum scrie – neascunzându-şi mulţumirea – despre irlandezele care lepădaseră lumea pentru a se face mirese ale lui Hristos: „Părinţii lor nu le îngăduie, aşa că de multe ori pătimesc prigoană şi nedreptate din partea lor; însă cu toate acestea numărul lor creşte mereu, încât nici nu se poate socoti câte sunt fecioarele dintre cei întorşi la credinţă”.

Bineînţeles, episcopul a întâmpinat şi o mulţime de greutăţi şi împotriviri, mai ales la început şi mai ales din partea druizilor, preoţii irlandezi păgâni. Cu vrăjile şi descântecele lor, aceştia au încercat în fel şi chip să zădărnicească lucrarea apostolului. Vieţile mai târzii ale lui Patrick ne prezintă şi câteva astfel de lupte între el şi druizi, şi se păstrează până azi o minunată rugăciune, numită Platoşa, pe care sfântul o rostea pentru a se apăra de aceste puteri vrăjmaşe.

Omul lui Dumnezeu dobândise şi darul facerii de minuni, însă ceea ce-i mişca cel mai mult pe oameni şi îi făcea să-l asculte şi să creadă în Hristos era dragostea nemăsurată pe care o avea Patrick, blândeţea şi bunătatea lui. Ajunsese să se identifice în întregime cu fiii lui, să simtă bucuriile şi necazurile lor ca pe ale lui proprii. Aceasta mai ales se poate limpede vedea dintr-o scurtă scrisoare ce ni s-a păstrat de la Patrick, adresată unui general romano-britan, Coroticus, care năvălise pe coastele Irlandei, pustiise insula şi luase cu el mulţime de robi creştini. Deşi sfântul însuşi fusese dus în robie de irlandezi în tinereţe şi familia lui fusese ucisă, Patrick îi scrie compatriotului său în cuvinte tunătoare, cerându-i să-i elibereze de îndată pe toţi pe care-i ţinea robi. „Cu mâna mea am scris aceste cuvinte ca să fie date ostaşilor lui Coroticus; nu spun: celor de un neam cu mine, nici: celor de un neam cu romanii, ci: celor de un neam cu dracii, din pricina faptelor lor rele. Asemenea duşmanilor noştri, ei trăiesc în moarte. Înmuiaţi în sânge, se bălăcesc în sângele creştinilor nevinovaţi, pe care eu i-am născut pentru Dumnezeu.” Atât de pătruns ajunsese sfântul de datoria pe care o primise de la Însuşi Dumnezeu, încât, deşi aprins de dorul de ţară, nu şi-a îngăduit nici măcar să părăsească Irlanda până la moartea sa: „Nu este folositor pentru mine să mă gândesc să-i părăsesc pe irlandezi şi să mă duc în Britania. Cum nu mi-ar plăcea să mă duc, ca un om mergând în ţara sa şi la rudeniile sale! Singur Dumnezeu ştie cât am tânjit după aceasta, însă sunt legat de Duhul. El mi-a arătat că dacă aş face asta m-ar socoti răspunzător, şi mi-e teamă să nu stric munca pe care am început-o. De fapt, nu eu am început-o, ci Hristos Domnul, Care mi-a spus să vin aici şi să stau cu ei tot restul vieţii mele”.

Şi într-adevăr, prin dragostea şi dăruirea lui sfântul şi-a văzut împlinit dorul de a-i naşte pe irlandezi la Hristos. Deşi nu întreaga insulă a fost încreştinată de el, ucenicii săi aveau să-i ducă la bun sfârşit munca. Iar această lucrare nu a fost defel una neînsemnată, pentru că Irlanda avea să ajungă „insula sfinţilor”, unul dintre cele mai binecuvântate pământuri din Apus. Irlanda a născut sute de sfinţi prin care dreapta credinţă a putut fi salvată în Apus de năvălirile barbare. Şi toate acestea s-au datorat şi marii jertfe a Sfântului Patrick, despre care se spune că, înainte de moarte, a primit de la Dumnezeu darul de a judeca la Înfricoşata Judecată poporul irlandez. Prăznuirea sfântului se face la 17 martie, însă despre locul morţii şi despre moaştele lui nu se mai ştie azi nimic.

Pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Patrick, ocrotitorul şi apostolul Irlandei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

Mi–am dorit foarte mult sa pot ajunge în Muntele Athos – muntele plin de rugăciune, nevointa si dragoste. Am avut initial, prin martie–aprilie anul acesta (2010) o încercare de a ajunge în acolo, dar nu am putut din cauza serviciului. Se întrevedea o posibilitate abia prin noiembrie, asa că mi–am pus multa nădejde la Maica Domnului iar ajutorul nu a întârziat să apară. Pe la mijlocul lui noiembrie mi-am luat concediu, m-am interesat la agentiile de transport international ce curse sunt spre Tesalonic, am pus deoparte ceva bani si asteptam să vină ziua mult asteptată. Cu câteva zile înainte de plecare m-am dus pe la un părinte mult îndrăgit de mine de aici din Buzău, să-i spun că vreau să plec în Athos si să se roage si pentru mine ca să călătoresc cu bine. Părintele m–a întrebat cu cine mă duc, eu i-am răspuns că singur, deoarece nu cunosc pe nimeni care să meargă în Athos. Imediat părintele mi-a dat numărul de telefon al unui organizator de pelerinaje.  Am multumit părintelui, am sunat si asa m-am inscris in pelerinajul organizat de Viva. Am plecat, cu binecuvântare de la duhovnic, într-o miercuri seara pe la orele 21.00. În masină mai erau cateva persoane, toti din Suceava, numai eu din Buzău. Porniseră în călătorie de la ora 13.00 Si erau deja cam somnorosi asa că am păstrat si eu linistea asteptând ca pe drum să mai conversăm. Fiind prima mea iesire din țară am avut niste emotii tare mari atunci când am trecut granita la bulgari pe la Giurgiu – Ruse. Mi–am făcut o cruce mare si cu un “Doamne ajută” am căscat ochii mari ca să nu pierd nimic din privelistea pe care mi–o oferea noul tărâm. Desi era noapte (trecut de miezul noptii), Dumnezeu a pus pe cer o lună mare si a slobozit toti norii la culcare, asa că am avut o vizibilitate foarte bună până-n zori. Si am avut ce vedea: orașe, sate, dealuri, păduri, iar mai spre ziuă munții înalți împăduriți având cușmele înzăpezite, văi largi cu ape repezi, șosele frumoase, însă o lume mult mai săracă decât la noi, case multe cu etaj dar care arătau tare neîngrijit, … Nu am văzut termopane, blocuri izolate termic, BMW – uri și Mercedesuri SLK, (probabil că la bulgari nu sunt maneliști – Buzăul e plin de așa ceva). Totuși m-am gândit, oare bulgarii, deși sunt cu mult mai săraci decât noi au aceleași datorii precum avem noi la marii “binefăcători” ai acestei lumi? Oare nu cumva mândria se plătește?… Şi am ajuns şi la graniţa cu Grecia. Parcă totul s–a transformat…într – un tărâm superb. Case frumoase, îngrijite, cochete, peisaje cu dealuri, păduri, stânci şi multe livezi de măslini, o civilizație nouă și înstărită.  M–am gândit că principala sursă de venit a Greciei o reprezintă turismul, toata țara este de fapt o stațiune, dar nu una ca la noi, ci una cochetă, îngrijită, însorită, plină de munți împăduriți și mai ales de țărmuri și insule care sunt exact ca în reclame. Pe la prânz am ajuns la Tessalonic – un oraș boem plin de tineri, de verdeață, de biserici vechi de sute și chiar mii de ani, străduțe cu multe terase, situri istorice și parcuri mari. În Tesalonic am mers direct la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de mir unde ne–am închinat la moaștele sale. Ce mare bucurie! Sfântul  Dimitrie m–a ajutat foarte mult la serviciu si este un sfânt care a fost militar. La moaștele sale se simte foarte puternic mirosul de mir de o mireasmă deosebită.  Din Tessalonic, cap – compas Ouranopoli, orășelul de unde se îmbarcă lumea pentru a intra în Sfântul Munte. Pe drumul spre Ouranopoli am trecut printr–o zonă în care erau multe livezi de măslini fiecare organizate in ferme mai mari sau mai mici. Gospodarii deținători de astfel de ferme au cel puțin una sau doua mașini pick–up de teren cu care își fac treaba. Puținele porțiuni de teren arabil pe care le-am văzut (câteva hectare) erau lucrate de tractoare de ultimă generație. La noi un tractor destul de vechi lucrează 100 – 200 de hectare deși suntem o țară agricolă!? Noaptea am petrecut–o la o pensiune în Ouranopoli la niște oameni bătrâni dar tare cumsecade, care au lucrat in Germania. A sosit și ziua îmbarcării pe feribot pentru a ajunge în Sfântul Munte.  Emoții nu mai aveam, ci  o stare de liniște și multă pace care m–a însoțit pe toată perioada de călătorie prin Munte. Soarele puternic, marea albastră și limpede, că-ți venea să o pui într–sticlă și să o iei acasă, mulțimea de monahi și de pelerini de toate națiile (greci, sârbi, ruși, români, francezi, cehi, etc.) care așteptau sosirea feribotului, ne-au introdus într–o atmosferă de tihnă și rugăciune, parcă venea de la sine. Cu diamoritionul (permisul de intrare) și buletinul într–o mână și bagajele în cealaltă mâna ne–am urcat la bord și am urcat la ultimul nivel al navei – o terasă cu multe băncuțe, de pe care puteai vedea în toate direcțiile. Un fluierat gros de sirena si gata…. vaporul a plecat. Încetul cu încetul am lăsat lumea și am pătruns în Grădina plină de minuni a Maicii Domnului. Am navigat pe lângă arsanaua mânăstirii Zografu, Mânăstirea Dochiaru, Mânăstirea Xenofont, Mânăstirea Sfântul Pantelimon a rușilor, acolo a coborât un episcop rus cu camilafca albă pe cap și am văzut cum a fost întâmpinat de stareț, o primire simplă și smerită. La un moment dat s–a ivit imaginea impunătoare a varfului Athon, muntele de la capătul peninsulei și care se înalță vertical până la 2035m. Este maiestuos, un uriaș care se vede tocmai de la zeci de kilometri depărtare. După Mânăstirea Sfântul Pantelimon feribotul se pregătește de intrare în portul Dafni, de unde se pleacă cu autobuzele, microbuzele sau jeepurile către Kareia – capitala Sfântului Munte.  În portul Dafni, deși era agitație mare, lucru care   m–a cam surprins, îmi simțeam sufletul plin de pace iar rugăciunea  era atât de firească, parcă pluteam. Multele bagaje pe care le aveam le-am încărcat într –o camionetă a unui părinte român care viețuiește la Kareia și pe un drum prăfuit, din piatră, pe alocuri asfaltat, scuturați un pic, am ajuns în capitala Sfântului Munte. De acolo am luat un microbuz către Schitul românesc Prodromu și după o calatorie de o ora si jumatate, am pătruns într-o oază de liniște și smerită cugetare, un loc pur românesc aflat în capătul estic al peninsulei aproape de mare, in pustiul Vigla, de unde se vede partea estica a vârfului Athon. Am fost întâmpinați la arhondaric de către un părinte cu un păhărel de uzo, apă și rahat (așa se primesc oaspeții la orice mănăstire în Athos, se cheama kerasma), după care ne–a făcut formalitățile de ședere si ne–a prezentat programul liturgic al zilei. Apoi ne–a condus la dormitorul unde aveam să ne odihnim după atâta mers. Și, fiindcă era aproape de vremea slujbei de seară, a vecerniei, ne–am dus cu toții la slujbă. În biserica mare și frumos împodobită, m-am cufundat în rugăciune, liniște și pace. Cântările la Prodromu sunt foarte frumoase, parcă sunt mai smerite iar faptul că sunt în românește a fost și folositor căci puteam înțelege întreaga slujbă. La Prodromu am remarcat multă smerenie, dragoste și multă nevoință. După slujbă am mers la paraclisul unde se află icoana Sfântului Ioan Botezătorul care s-a incruntat la turci in 1821 și ne–am rugat la ea cu multă evlavie. Seara ne–am odihnit puțin, iar la ora 2 ne–am dus la slujba de dimineață care se termină cu Sfânta Liturghie în jur de ora 6. Pentru mine a fost o slujbă “ruptă din Rai”, m–am simțit așa de aproape de Dumnezeu. Prin aceste slujbe, prin  nevoința personală a părinților, prin rugăciune și prin dragoste se arată milostivirea lui Dumnezeu și a Maicii Sale pentru noi, pentru lumea aceasta. Așa cum Maica Domnului mijlocește la Bunul Dumnezeu pentru cererile noastre, așa și părinții athoniți mijlocesc pentru noi, cei din lume, prin rugăciunile și nevoințele lor la Maica Domnului și la Dumnezeu. Și în felul acesta se întâmplă multe minuni: izbăviri de patimi, de boli, de grele încercări, întăriri și luminări sufletești, dobândiri de prunci, ajutor la examene, și multe altele. Însă, cea mai mare minune este să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin dragostea față de aproapele, prin jertfa de sine, prin rugăciune,  post, spovedanie și împărtășanie. Prin acestea ne mântuim și noi și se mântuiesc și cei de lângă noi. Noi ne rugăm mai mult pentru noi și familia noastră, însă monahii se roagă pentru o lume întreagă! După Sfânta Liturghie am servit masa, am vizitat biblioteca mânăstirii, ne – am odihnit puțin și am plecat cu microbuzul la Mânăstirea Marea Lavră, grecească, întemeiată de Sfântul Atanasie. I se spune Marea Lavră deoarece este cea mai mare dintre toate mânăstirile din Athos. În această mânăstire viețuiește și un părinte român,  Pater Ieronim care, la rugămintea  lui Victor, (ghidul si managerul Viva Turism) ne-a prezentat din istoricul mânăstirii, precum și câteva locuri interesante din jurul ei (osuarul, peștera unde s–a nevoit Sfântul Ioan Cucuzel, etc).  După aceasta, am participat la slujbă – pavecerniță. Aici am stat în stranele din față chiar lângă altar. Slujba a fost în grecește și deși nu am reușit să înțeleg prea mult din ea am fost foarte bucuros și am avut parte de multă pace. A fost prima oară când am participat la o slujbă în limba greacă. Următoarea zi am mers la Iviru, trecând mai întâi pe la izvorul de agheasmă a Sfântului Atanasie. Aici, sfântul a lovit cu toiagul în stâncă, în locul unde i–a zis Maica Domnului, iar stânca s–a crăpat sub formă de cruce, care se vede foarte clar, și din care a început să izvorască aghiasmă. Am ajuns la Iviru, mânăstirea unde se află cea mai cunoscută icoană a Maicii Domnului: Portărița. Mi–am dorit foarte mult să ajung să mă rog la Maica Domnului Portărița. Plin de bucurie, mi–am plecat genunchii în înaintea Maicii Domnului și i–am mulțumit că m–a ajutat să ajung în acest loc binecuvântat. Înainte de a intra în paraclisul unde se află icoana Maicii Domnului Portărița am participat la Sfânta Liturghie în biserica mare, la care a slujit și un arhiereu grec. Pe la prânz ne–am îndreptat către arsanaua (portul) mânăstirii pentru a ne îmbarca în microbuze pentru următoarea destinație: Mânăstirea Vatopedi. Drumul lung “gen safari” făcut cu microbuzul până la Vatopedi a fost repede uitat imediat ce am coborât din el. Mânăstirea Vatopedi este un loc plin de istorie în care s–au facut donatii de catre mulți domnitori români, mai ales Binecredinciosul Voievod Ștefan Cel Mare și Sfânt. Romanii au contribuit mult la dezvoltarea în timp a mânăstirii. De aceea românii sunt primiți cu multă dragoste în această mânăstire. De altfel, din numărul mare de părinți viețuitori ai mânăstirii, (peste 100) aproximativ 10% dintre ei sunt români. La Vatopedi am observat că sunt mulți monahi tineri, de 30 – 40 de ani și am mai observat că sunt  din toate națiile: europeni, americani, francezi, neo – zeelandezi, etc. Însă de departe am fost impresionat la Vatopedi de slujbe. Cele mai frumoase slujbe la care am participat până acum. Eram în Rai. Deși s–a slujit în greacă, toate slujbele le–am ascultat cu maximă atenție, cu bucurie și multă pace.  Am mulțumit lui Dumnezeu că mi–a dat să trăiesc astfel de momente atât de frumoase. Tot la Mânăstirea Vatopedi am cunoscut și câțiva părinți români, toți tineri, dintre care și un părinte originar din orașul unde m-am născut. Chiar am aflat de la dânsul că am făcut școala împreună. Următoarea zi aveam planificată o vizită la o altă mânăstire, dar fiindcă se anunța furtună pe mare, am fost nevoiți să plecăm mai devreme din Sfântul Munte. Plecarea a fost pentru mine un pic cam tristă, mi–aș fi dorit să am parte mai mult timp  de acea stare de bucurie, liniște și pace pe care am trăit–o în fiecare zi pe Munte, însă toate la timpul lor. În încheiere, aș dori să mulțumesc  Agentiei Viva Pelerinaje pentru osteneală și pentru îndrumările date pe toată durata călătoriei. Victore, sper ca am rămas buni prieteni și cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Sale sper să ne întâlnim cât mai curând și să facem o călătorie tot în Athos sau pe alte meleaguri.

PS. Ca un sfat personal legat de călătoriile în Sfântul Munte: o călătorie în Athos nu înseamnă  să mergi și să vezi peisaje superbe, mânăstiri mari și vechi ca niște cetăți, unele agățate de stânci altele prin munți și văi, să mănânci mâncare bună și sănătoasă, să mai tragi o țigară și să mai schimbi ceva vorbe la masă, acolo unde se citesc mereu cuvinte de învățătură și und ar trebui să domnească o liniște profundă. O călătorie în Athos înseamnă în primul rând o cufundare în rugăciune, liniște și pace, înseamnă să participi la toate slujbele care se țin în mânăstire atâta timp cât ești cazat acolo, înseamnă să te folosești de cuvintele părinților, să te rogi la Maica Domnului, să mergi pe jos de la o mânăstire la alta, să iei parte la ascutările părinților de acolo, și multe altele prin care te poți folosi sufletește. Athosul este un munte al rugăciunii, al nevoinței și al dragostei, loc binecuvântat de Maica Domnului, Stăpâna acestui munte și Împărăteasa întregii lumi.
Și pentru că astăzi este 1 Decembrie, îi urez  lui Victor și familiei sale, precum și la toți cititorii acestui blog La Multi Ani, să iubească țara asta așa cum este ea, chiar dacă sunt scârbiți de cei care ne conduc și de străinii de care sunt conduși aleșii noștri, însă aceasta nu înseamnă că noi nu suntem români. Din contră, să fim mai uniți, să ne rugăm mai mult pentru neamul românesc să iubim mai mult țara aceasta căci este tare frumoasă, să ne uităm mai puțin la televizorul care-și bate joc de noi și să ne uităm mai mult la cei săraci, la cei neputincioși, și să fim mai râvnitori. Dai voință, iei putere. Cu toata dragostea, Ioan, pacatosul, Buzau, 1 decembrie 2010.

CARTA STATUTARA A SFANTULUI MUNTE ATHOS

Editia a treia

Autoritatea administrativa a Sfantului Munte

(Constitutia din 1926)

Peninsula Athosului, de la Megali Vigla incolo, care constituie regiunea Sfantului Munte, este, potrivit vechiului regim privilegiat al acesteia, parte cu administratie proprie a Statului Elen, a carui suveranitate asupra acesteia ramane intangibila. Din punct de vedere duhovnicesc, Sfantul Munte se afla sub jurisdictia directa a patriarhiei Ecumenice. Toti cei care duc viata monahala in cadrul acestuia, odata cu incadrarea lor ca novici sau ca monahi, dobandesc cetatenia elena fara nici o alta formalitate.

….. Sectiunea I – Dispozitii generale

CAPITOLUL I

Constituirea Sfantului Munte si relatiile acestuia cu Statul si cu Biserica

Articolul 1

Muntele cel cu nume sfant al Athosului este constituit din douazeci de Sfinte manastiri suverane, imparatesti, patriarhale si stravropegice dispuse, conform traditiei dintotdeauna in urmatoarea ordine ierarhica.

1)  Sfanta Manastire a marii Lavre 2) Sfata Manastire Vatoped 3) Sfanta Manastire Iviron 4) Sfanta Manastire Hilandar 5) Sfanta manastire Dionisiu 6) Sfanta Manastire Cutlumus 7) Sfanta Manastire Pantocrator 8 ) Sfanta Manastire Xiropotamu 9) Sfanta Manastire Zografu 10) Sfanta Manastire Dohiariu 11) Sfanta Manastire  Caracalu 12) Sfanta Manastire Filotheu 13) Sfanta Manastire Simonopetra 14) Sfanta Manastire Sfantul Pavel 15) Sfanta Manastire Stavronichita 16) Sfanta Manastire Xenofont 7) fanta manastire Grigoriu 18) Sfanta Manastire Esfigmenu, 19) Sfanta manastire Rosikon (Sfantul Panteleimon) 20) Sfanta Manastire Costamonitu.

Toate celalalte asezaminte: schituri, chilii, sihastrii sunt dependinte ale fiecareia din cele douazeci de Sfinte Manastiri suverane.

Articolul 2

In afara celor douazeci de Sfinte manastiri suverane nu este permis absolut nimanui dreptul de proprietate in Sfantul Munte.

Articolul 3

Sporirea sau diminuarea numarului Sfintelor Manastiri suverane sau modificarea totalitatii relatiilor administrative si ierarhice ale acestora cu dependintele lor, asa cum au fost consfintite de secole si formulate in prezenta Carta Statutara, nu este permisa sub nici un motiv.

Articolul 4

Niciodata vreun Sfant asezamant din Athos nu poate fi deturnat de la destinatia lui initiala si transformat dupa nevoile lumesti.

Articolul 5

Toate manastirile din Sfantul Munte, fiind patriarhale si stavropegice, se afla sub jurisdictia duhovniceasca a Bisericii lui Hristos celei mari si Ortodoxe a Rasaritului, nefiind permisa pomenirea niciunui alt nume in afara de cel al Patriarhului Ecumenic. Niciunui eterodox sau schismatic nu-i este permis a se stabili in Sfantul Munte.

Articolul 6

Toti monahii, de orice nationalitate ar fi, care locuiesc in Sfantul Munte sunt considerati posesori ai cetateniei grecesti.

Va uram Sarbatori fericite, Ioane si Claudia! Si asteptam sa venim la botez!